Vi s-a intamplat sa ii cereti lui Dumnezeu ceva ce va doreati mult? Si nu doar sa cereti ...ci sa staruiti! Cu siguranta imi veti raspunde afirmativ. Poate a fost dorinta de a merge la o anumita scoala ,sa aveti alaturi de voi pe cineva anume sau sa ocupati o functie la care ravneati demult. Oricare dorinta ar fi fost, cu siguranta ca a fost suficient de puternica sa va determine sa staruiti ca Dumnezeu sa o implineasca.
Cunoastem multiple cazuri in Biblie cand Dumnezeu raspunde la cererile facute de oameni. Se intampla insa ca uneori raspunde cum crede El ca este mai bine pentru noi.
In cazul Anei cand ea ii cere staruitor lui Dumnezeu sa-i dea un copil, Dumnezeu o asculta... Nu intram acum in detalii: care e motivatia pentru care ceri( Ana l-a cerut pe Samuel ca sa-l dedice in slujba Domnului) ,ceri sau nu dupa voia Domnului. E important sa tinem cont si de aceste lucruri dar dincolo de acestea, Dumnezeu va privi intotdeauna la credinta ta: " TOT ce veti cere cu CREDINTA, prin rugaciune, veti primi.( Mat. 21:22).
De obicei folosim acest text cand Dumnezeu raspunde afirmativ la cererile noastre. Iar cand Domnul nu iti raspunde cum vrei tu, se va gasi cineva sa iti spuna ca nu ai cerut dupa voia Domnului.
Oricum ar fi, cand Dumnezeu iti spune nu, la oricare dorinta de-a ta, raspunsul acesta doare... Si daca ai un vis, cand El iti spune nu, visul acela e spulberat ca de un vant care lasa in urma lui pustiu...
E ca si cand un copil ar sta in fata unei usi inchise. Aceasta usa are clanta doar pe interior. Copilul stie ca dincolo de usa aceea este tatal lui care are putere sa-i deschida. Si striga cu toata puterea lui de copil ca tata sa-i deschida, cere staruitor ca el sa dea la o parte zavoarele acelei usi ca sa vada si el cum este inauntru. Dar tatal nu raspunde... Copilasul priveste la usa si din exterior el banuieste ca dincolo de usa e ceva frumos, poate o camera frumos amenajata pentru el. Si din nou striga si plange...iar la un moment dat aude pe tatal sau spunandu-i : NU!
Copilul ramane blocat in fata usii, cu obrajii udati de lacrimile care pornesc din ochisorii lui negrii. Nu stie cum sa reactioneze la un asemenea raspuns. Si tot ce stie sa faca e sa planga... Si plange azi, plange si maine si poimaine...si..se opreste. Incearca sa uite raspunsul dureros... si-l uita.
Si din nou se duce in fata usii si staruie si apoi se duce la joaca...si a doua zi iar se intoarce in fata usii care ramane inchisa... Cand se intoarce peste cateva zile observa ca pe usa s-a asternut un strat de praf iar paienjenii incep sa-si tese plasa peste usa. Copilul intelege de aici ca nu mai este nimic de facut... usa va ramane inchisa pentru totdeauna. Cu sufletul intristat pleaca la ale lui si uita...
Dar cine stie daca nu cumva, intr-o zi usa se va deschide in urma lui... poate cand tatal va reusi sa faca ordine in camera.. Sau poate ca intrarea e prin alta parte... si rezervata pentru altcineva.
* * *
Se aseamana copilasul din ilustratie cu voi? Cu mine, da...
La fel ca si el, staruim si plangem pe langa Dumnezeu sa ne deschida o usa. Dar poate ar trebui sa ne oprim si sa ne gandim: daca El mi-ar deschide aceasta usa, mi-ar fi bine? Nu stie Tatal meu ce este cel mai bine pentru mine?
Copilasul n-a inteles nici pana in ziua de azi de ce nu i s-a deschis usa.. Poate era mai bine pentru el sa nu uite raspunsul pe care i l-a dat tatal...chiar daca era dureros...
Si daca El ne spune "nu" , mai are rost sa staruim? Nu stiu... rasounsul il veti gasi voi. Dar de un lucru sa fiti siguri: " toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu"( Rom. 8:28)
