Lanul de floarea soarelui
Soarele cobora incet netezind cu ultimele raze, campiile pe alocuri verzi, cu petice aurii care gazduisera spicele de grau pline de boabe maronii. Privirea si gandul mi-au ramas sa se odihneasca asupra lanului galben de flaoarea soarelui. Ma vedeam acolo pierzandu-ma in marea de flori galbene. Parca adulmecam mirosul acela discret si suav. Nu visam. Era ceea ce ochii mei puteau sa vada. Ii rasfatam cu peisaje simple dar atat de binefacatoare sufletului. De cand tanjeam sa schimb imaginea cenusie a cladirilor, a masinilor si a zgomotului monstruos al orasului, cu aceasta delectare a frumusetii naturii. Parca as fi vrut sa rog soferul sa opreasca chiar acolo, in dreptul lanului de floarea soarelui. Insa, el si-a continuat drumul.
Uriasa floare a soarelui de pe cer, apunea in departare. L a o curba, cateva raze mi-au incalzit obrajii. Am inchis ochii. Imi imaginam ca tocmai primisem mangaierea unor petale de floarea soarelui. As fi vrut sa merg desculta prin lanul acela si as fi lasat ca pamantul incins sa imi arda talpile. Asa as fi retrait ceea ce simteau bunicii si strabunicii mei cand ingrijeau ogoarele. Ei nu stiau sa se planga de caldura torida a soarelui. Iubeau viata, acea viata simpla de la tara si erau fericiti.
Privind marea galbena de flori, eram multumita in inima mea ca inca mai stiu sa apreciez simplitatea si frumusetea.
La lasarea primelor umbre ale inserarii,distinsele domnisoare galbene si-au plecat capetele spre pamant. Aveau sa se odihneasca pana ce soarele le anunta ca incepe o noua zi.
As fi vrut sa fiu si eu o floare a soarelui. Si chiar am incercat sa ma identific cu ea. Si am descoperit ceea ce avem in comun. Si eu si ea privim la un soare. Diferenta consta in faptul ca Soarele meu nu apune niciodata!
.JPG)
