Ingerul din noiembrie

Era o dupa-amiaza tarzie de noiembrie. Din cer incepuse sa cada primii fulgi de nea, o splendoare  ce prevestea intalnirea care avea sa ma faca fericita. Ma intorceam obosita de la serviciu si purtam in suflet dorinta de a vedea ceva care sa fie asemenea unei guri de aer pentru sufletul meu. Fulgii de zapada reusise sa cuibareasca bucurie in inima mea, dar pe langa bucurie, caderea lor lina, imi adusese si putina melancolie. Asa ca simteam nevoia de ceva care sa ma invioreze.
De regula, cand merg pe strada sau in mijloacele de transport in comun, ochii mei cauta dovezi ca mai exista inca oameni plini de compasiune care  isi iau timp sa se gandeasca si la altii, nu doar la ei si problemele lor. O astfel de dovada as fi vrut sa vad in acea dupa amiaza. Nu aveam de unde sa stiu ca doar peste putin timp, dorinta avea sa imi fie indeplinita.
Am urcat in metrou si m-am asezat pe primul loc liber pe care l-am vazut. In timp ce ii priveam pe cei din fata mea, la urmatoarea statie, atentia mi-a fost atrasa de glasul unei femei in varsta, care multumea pentru locul ce i se oferise. Nu cred ca voi putea sa uit vreodata chipul acela ce exprima atata bunatate, multumire si pace. Era o batranica firava cu parul alb care purta pe cap o caciula tricotata. Vestimentatia ei era alcatuita dintr-o pereche de pantaloni de velura si o geaca. Erau haine invechite dar curate si bine ingrijite. In mana ducea o punguta de la farmacie, probabil acolo erau medicamentele in care investise ultimii ei banuti. Discret, am inceput sa o analizez. Am observat un contrast izbitor intre ea si oamenii din metrou. Fetele lor exprimau ingrijorare dar chipul ei brazdat de cute, purta amprenta pacii si a unei frumuseti interioare cum rar iti este dat sa intalnesti. Am zis in sinea mea: " Uite un om care a imbatranit cu folos. Un suflet care a cules din experientele prin care a trecut, tot ce a fost constructiv." Privirea aceea calda descoperea in fata mea un suflet extraordinar. Cu siguranta trecuse prin necazuri si neajunsuri in viata ei, dar probabil ca nu se plansese niciodata. E simplu sa iti dai seama de atitudinea pe care a avut-o un om de-a lungul vietii, de modul in care a perceput tot ceea ce i s-a intamplat si atitudinea pe care a avut-o in fata evenimentelor neplacute. Si iti dai seama de asta cand ajunge la varsta senectutii, atunci cu greu se mai poate ascunde. Sunt varstnici in compania carora iti este mai mare dragul sa stai si parca simti ca te afli in preajma unor sfinti. Altii sunt toxuni, vesnic nemultumiti si incruntati. Ea era altfel, facea parte din categoria sfintilor. Bunatatea ei si felul ei de a fi, iti umpleau sufletul de respect fata de perii ei albi. Desi era poate cea mai saraca persoana din metrou, in comparatie cu ceilalti, atitudinea ei parea sa marturiseasca contrariul. Era bogata, deoarece detinea cel mai de pret dar, multumirea. As fi vrut sa ii pot oferi ceva, dar mi-am dat seama ca nimic nu ar fi valorat atat de mult cat mi-a oferit ea in acea dupa amiaza. Mi-am amintit ca tineam in mana o punga cu mandarine si am asteptat momentul sa coboare din metrou si sa i le ofer. Nu am vrut sa se simta jignita de gestul meu, pentru ca nu era cersetoare ci era un inger. Invatasem mult de la ea si nu stiam cum as putea sa ii rasplatesc. Cand am observat ca se ridica, m-am indreptat catre  ea si i-am cerut favoarea sa accepte acea punga cu mandarine. Mi-a zambit atat de frumos,mi-a multumit si a plecat.
Eu am ramas in metrou  si mi-am continuat drumul, dar inima imi era  plina de bucurie ca intalnisem un inger. Stiu ca gestul meu a fost prea mic, poate avea nevoie de bani si de mult mai mult. Dar la momentul acela atat am putut sa fac pentru ea.
Este decembrie... si cred ca ocaziile de a intalni ingeri se vor inmulti. Poate chiar maine vei intalni si tu un astfel de om. Dar ca sa il vezi trebuie sa ai ochii deschisi. Iti doresc sa intalnesti un inger care sa iti schimbe perspectiva.

Crezi că şti să iubeşti? Mai gândeşte-te o dată!

Există cel puţin două feţe ale monedei numită dragoste: iubim şi suntem iubiţi; iubim dar nu ni se răspunde cu aceeaşi monedă.
Însă, câţi dintre noi ne gândim la faptul că înainte de a iubi pe  cineva, trebuie să ne iubim pe noi înşine. Poate că sună un pic egoist, dar nu este aşa. Şi am să mă explic.
Majoritatea celor care pretind că iubesc, nu ştiu să se iubească pe ei înşişi. M-am gândit mult la acest lucru. Şi cu cât am adâncit acest subiect, mi-am dat seama că optica cu care privim tot ce este în jurul nostru, s-ar schimba daca am înţelege cu adevărat acest concept.
Cunosc foarte multe persoane care se neglijează pe ele însele, care nu mai au timp pentru ei şi sufletul lor şi chiar argumentează că fac asta în numele iubirii. Ei vin cu argumentul că fiinţele dragi merită tot sacrificiul. Dar oare asta înseamnă să îţi sacrifici chiar şi propria fericire? Şi dacă sacrifici propria ta fericire de dragul lor, lor ce le mai rămâne din ceea ce eşti tu? Aproape nimic... Poate doar o suflare cu multe principii dar fără poftă de viaţă.
Sunt soţii şi mame care se plâng că nu mai au timp de nimic.  Ele lucrează de dimineaţă şi până seara ca să aducă un venit mai mare acasă. Şi dacă le întrebi de ce fac asta, invariabil îţi vor răspunde că o fac pentru a asigura un trai decent familiilor lor. Ele practic, sacrifică timpul pe care l-ar putea petrece cu familia pe care pretinde că o iubeşte, uitând de fapt un lucru. Că cel mai important element pentru o bună funcţionare a familie,  este timpul pe care îl investeşti în relaţiile cu membrii ei. Şi să ne mai mirăm de ce statistica privind numărul de divorţuri, e în creştere? Pentru ca uităm adesea să facem din familie o prioritate. Aceste soţii ( dar este valabil şi pentru bărbaţi) în mod conştient sau nu, comit cea mai grava eroare, şi anume: să îţi faci ţie şi celorlalţi, rău, având intenţii bune. Cam aşa sună şi un proverb bine cunoscut : "Drumul către iad este pavat cu intenţii bune". Şi atunci, ce anume ne determină să transformăm ceea ce ar trebui să reprezinte un colţ de rai, într-un iad? Poate e prea dură întrebarea, însă reflectă realitatea. Eu una nu mi-aş dori sa am o familie care să pună pe primul loc orice altceva în detrimentul timpului petrecut împreună. Consider că timpul destinat familiei este sacru. Şi nu mă refer numai la a participa la activităţi recreative care să îi aducă pe părinţi şi copii laolaltă, ci mă refer la acel timp care ar trebui să existe în fiecare familie creştină, timpul preţios al rugăciunii de dimineaţa şi seara; timp în care copii ar trebui să se simtă liberi să se deschidă faţă de părinţii lor; timp în care soţul şi soţia să rămână, după ce copii au plecat la culcare, să îşi împărtăşească unul altuia planurile şi provocările de peste zi.
Dar de unde să mai aibă tata şi mama resurse pentru familie, când munca de peste zi îi extenuează? De unde să mai scoată iubire, dacă sacul este deja golit? Poate au mai rămas ceva rămăşiţe, pe care le mai primesc doar copiii... între mamă şi tată, iubirea consumându-se demult...
Neavând intenţia să închei într-o notă negativistă, voi continua prin a enumera câţiva paşi care ne ajută să înţelegem ce înseamnă să ne iubim pe noi înşine:

1) Răsfaţă-te din când în când
Aşa cum spuneam mai devreme, nu poţi iubi, dacă tu nu mai ai resurse. Nu poţi ferici pe alţii dacă tu însuţi nu eşti fericit. Aşadar, ia-ţi timp pentru tine şi fă ceva care ştii că te-ar ajuta să îţi încarci bateriile: programează-ţi o şedinţă la un salon de înfrumuseţare; mergi la un film cu colegii sau dacă se poate, cu unul dintre membrii familiei; dacă eşti băiat, ieşi la o partidă de fotbal cu prietenii; fă baie într-o cadă înspumată şi ornată cu petale de trandafiri; cumpără-ţi ceva ce îţi place mult; cumpărăţi o haină nouă,etc.

2) Zâmbeşte în mijlocul furtunii

Din propria experienţă, îmi dau seama că nu e uşor să faci ceea ce am scris mai sus. Ba chai e foarte greu să îţi păstrezi calmul în mijlocul furtunii, dar să mai şi zâmbeşti. Este ceea ce, noi cei impulsivi numim "misiune imposibila". Totuşi nu e imposibil.. mai ales dacă te gândeşti că supărarea îţi face rău ţie în primul rând, iar apoi celor dragi ţie.

3)  Învaţă să crezi şi să speri

Nu te îngrijora pentru lucrurile pe care nu le ai. Şi nici nu înceta să speri că într-o zi le vei primi în dar, poate în cel mai surprinzător mod. Chiar dacă luminiţa de la capătul tunelului, nu apare, nu uita că Dumnezeu este maestru în a face cele mai plăcute cadouri :).


4) Cântă!

Nu întotdeauna ai dispoziţia necesară, însă e bine să cânţi chiar atunci! Pentru că atunci ai cea mai mare nevoie. Asta te ajută să treci peste problemele tale. Doar stai şi gândeşte-te că privighetoarea cântă în bezna nopţii, fără să îi pese dacă cineva îi ascultă cântecul sau nu. Ea face ce se pricepe cel mai bine: cântă!

5) Trăieşte ca şi când ai avea lucrurile pe care ţi le doreşti!


Trebuie să recunosc că acest pas e unul dintre cele mai dificile. Cel puţin pentru mine aşa a fost. Şi chiar pot spune că încă fac eforturi ca să mă ghidez după acest principiu. Prima dată, cred că am citit asta în cărţi. Mi s-a părut cel mai stupid lucru. E ca şi cum te-ai îmbăta cu apă rece. Mi-a fost greu să înţeleg şi mai mult decât atât, mi-a fost greu să accept. Adică, să îmi fie foame şi să îmi imaginez că am stomacul plin? Să fiu însetat şi să îmi imaginez că am băut indeajuns? Mi s-a părut fără sens. Până când acest principiu, mi-a fost reamintit de o prietenă. La început l-am respins aşa cum am făcut-o prima dată, până într-o noapte.. de curând. Eram neliniştită şi stresată, din anumite motive.. Şi mi-am imaginat că am ceea ce îmi lipsea.Şi spre surprinderea mea am constatat că principiul funcţionează! Ma liniştisem... Şi am înţeles ceva foarte important. Şi sper să nu îl trec cu vederea, prea curând..
Mi-am dat seama că nu lipsa unei persoane din viaţa noastră blochează calea spre fericire, ci noi înşine.. Nu lipsa banilor ne face să fim morocănoşi şi săraci, ci faptul că nu suntem recunoscători faţă de Dumnezeu, că nu îî mulţumim pentru ceea ce ne-a dat.. Nu lipsa iubirii ne face să fim deprimaţi, (deşi cred că a fi iubit şi a iubi te înnobilează şi face din tine un alt om) ci faptul că uităm să ne iubim pe noi înşine.


S-ar putea să ai mult de aşteptat până să primeşti răsfăţ din partea persoanei iubite. Aşa că, nu mai amâna, rasfaţă-te singur/ă. S-ar putea ca ceea ce îţi doreşti mult, să se întâmple când nu mai speri deloc, aşa că nu fii nefericit/a din cauza asta, trăieşte ca şi când ai avea tot ceea ce îţi doreşti. Nu aştepta ca fericirea să cadă dintr-o dată peste tine, ieşi tu în întâmpinarea ei. Iubeste-te pe tine însuţi în fiecare zi şi cu măsură!

Treptele iubirii ( Isaia 45:2-8)

Oridecateori citesc Biblia, imi place sa imi delectez sufletul cu acele pasaje care contin  figuri de stil(metafore, comparatii), pe care autorii Bibliei le-a folosit cu scopul de a  creiona in limbaj cat mai frumos, dragostea pe care Dumnezeu si-a manifestat-o fata de noi, de-a lungul timpului. Imi place in mod deosebit acele pasaje in care Dumnezeu isi atribuie statutul de tata sau  acela de sot. Totusi imi dau seama ca pentru Dumnezeu, oricat de multa incarcatura poetica ar avea limbajul nostru pamantesc, e mult prea sarac pentru a descrie dragostea Sa neconditionata pe care ne-o poarta. O astfel de imagine, a dragostei neconditionate apare si in capitolul 45 din Isaia. Citind acest capitol, in special versetele 2 pana la 8, am descoperit cea mai frumoasa declaratie de dragoste. Am descoperit aici un Dumnezeu care se angajeaza sa sprijine, sa acorde ajutor, sa ofere cele mai pretioase comori pe care le detine, fara sa puna nici macar o  conditie. Este impresionant! El nu alege sa se face mai intai cunoscut, vorbind despre puterea Sa, ci mai intai promite sa ofere totul. Nu spune cine este ci promite sa se angajeze intr-un legamant inainte ca celalalat sa aibe timp sa reactioneze. El surprinde intr-un mod placut, asa cum o face intotdeauna. Cred ca aceasta este una dintre multele calitati extraordinare de Tata pe care le are Dumnezeu, de a te coplesi cu surprize neasteptate. Citind versetele 2 si 3, iti poti imagina cum dintr-o data, Dumnezeu iti pune in brate un cos plin de binecuvantari. E minunat, nu-i asa?
Pentru mine, cele 7 versete reprezinta 7 trepte pe care le-am numit eu, treptele iubirii.Si meditand asupra frumusetii lor, a prins contur inaintea ochilor mei, o frumoasa declaratie de dragoste pe care Dumnezeu o face Bisericii Sale, asemenea unui proaspat casatorit catre sotia sa:
vers 2 : " Draga mea, de acum tu nu mai esti singura. Stiu ca drumul acesta nu va fi usor. Vom intampina multe obstacole in calea noastra insa promit ca Eu voi merge inaintea ta. Eu voi fi primul care va primi loviturile. Voi cauta sa te feresc de ele, ca tu sa nu simti durerea. Promit ca iti voi face drumul neted , oriunde vei merge vei avea izbanda.
vers.3 : Vreau sa mai sti ca de dragul tau si special pentru tine, am pus deoparte cele mai pretioase comori. Da, stiu ca le consideri pierdute, insa nu este asa. Sunt puse bine, Eu doar astept momentul potrivit sa ti le ofer. Trebuie sa ma crezi pe cuvant.
vers.4 : Inainte ca tu sa Ma cunosti, am sacrificat tot ce aveam mai de pret. Ti-am arata bunavointa inainte sa cunosti ceva despre Mine. Insa Eu te cunosteam si am fost interesat de tine, cu mult inainte ca tu sa Ma observi. Cand tu erai preocupata cu alte lucruri, ochii Mei te cercetau.
vers. 5 : Stiu ca ti se pare ciudat ceea ce iti spun acum dar asta am facut. Mi-am propus sa te iubesc inainte ca tu sa Ma cunosti. Eu sunt Cel care iti pot oferi dragoste. Nu o mai cauta in alta parte. Nu exista altul care sa te iubeasca mai mult ca Mine.
vers. 6 : Toti vor afla ca Eu sunt cel care te iubesc cu o dragoste vesnica. Vreau ca sa  se  stie lucrul acesta de la rasaritul soarelui si pana la apusul lui.
vers. 7 : Si chiar tu vei ajunge sa Ma cunosti. Vei observa ca Eu sunt cel care conduc lucrurile din viata ta si in intreg Universul. Vei vedea cate lucruri frumoase poate face cineva care te iubeste cu adevarat.
vers. 8 :  Sunt atat de fericit datorita tie. Sa picure cerul cu stropi de binecuvantari deasupra noastra, sa se bucure toti de izbavirea ta. Sa se bucure  intreg pamantul de sarbatoarea dragostei noastre! "

Cel mai iubit povestitor din copilaria mea

In urma cu doua zile, pe data de 14 martie, am avut deosebita placere sa o sun pe mamica mea si sa ii spun "La multi ani", de ziua ei. Ma simt binecuvantata de Dumnezeu cu o mama ca ea. Nu cu usurinta ne-a crescut pe toti patru, pe mine si pe cei 3 frati ai mei. Fiecare mama face sacrificii pentru a-si creste si a-si educa copii cat mai frumos, asa cum  a facut si mamica mea. Incepand cu cele mai fragede amintiri si pana azi, o vad tot timpul trebaluind de zor, uitandu-se pe sine si ingrijindu-se de noi, cei ai casei. Daca ar fi sa schimb ceva in acest tablou cu mama, ar fi sa o vad mai libera, avand mai mult timp pentru ea; asa as vrea sa o vad, macar acum cand a trecut peste chipul ei 62 de primaveri. Insa cred ca mamele nu mai au niciodata suficient timp pentru ele. O femeie care devine mama,  isi va trece copii pe lista cu prioritati, iar pe ea se va trece in plan secund.
Ori de cate ori imi amintesc de ea, un zambet cald mi se asterne pe buze. Ma lupt si depun eforturi ca sa ii seman in blandete, in rabdare sau in bunatate. Mi se pare de neegalat in caracter. Are acel farmec si acea bunatate  care te face sa te simti asa de bine in prezenta ei. Si mi-as dori sincer ca intr-o zi sa ajung sa ii seman. Stiu ca mi-ar prinde asa de bine sa fiu ca ea.
Imi trec pe dinaintea ochilor  cateva clisee ale copilariei, ca si cand s-ar fi petrecut ieri. Imi amintesc de zilele de Sabat cand dormeam langa ea. Imi placea sa o ascult povestindu-mi de Domnul Isus. Parca o vad cu chipul ei zambitor, cu parul strans in coc cum imi soptea si imi mangaia parul:" Cand Domnul Isus a fost pe pamant, vindeca pe bolnavi, strangea copilasii la Sine... "Acesta era inceputul fiecarei povesti. Apoi continua sa imi spuna de David cand s-a luptat cu Goliat, de Lazar, de Zacheu si altii. Numai ca,  de cele mai multe ori, eu reuseam sa aud doar introducerea si apoi adormeam in melodia frumoasa a soaptelor ei. Cand am mai crescut aveam acelasi obicei de a dormi la pranz impreuna, ne tineam de mana si  vorbeam pana adormeam. Uneori, din cauza oboselii ea adormea mai repede ca mine. Iar eu stateam sa ii privesc chipul care purta zambetul pe care mi-l oferise inainte sa adoarma. Iar mie imi placea sa stau asa si sa ma satur de chipul ei. Uneori se intampla sa observe ca eu nu inchideam ochii. Din nou zambea si adormea la loc iar eu ma amuzam ca reusea sa adoarma atat de repede. Timpul a trecut, dar ea a ramas la fel de frumoasa, pentru mine ea este cea mai frumoasa. Imi place atat de mult ca port ochii ei caprui. Asa mi-a spus de cateva ori: "Cand eram ca tine, aveam ochii expresivi, asa cum ii ai tu." Da... mi-e draga mama si mereu imi va fi draga. La multi ani, mamico! Dumnezeu sa binecuvanteze truda dumitale si sa iti asculte rugaciunile arzatoare! Te iubesc!

"Bautura" veacului acestuia

   Rasfoind din nou cartea "Estetica muzicii sacre" de Cezar Geanta am descoperit cateva idei care m-au pus pe ganduri. Tema dezbatuta in capitolul care m-a impresionat este aceea ca, gusturile noastre in materie de muzica, vestimentatie, inchinare, sunt trecute prin filtrul placerii. Daca ne place ceva, acel ceva devine si frumos si bun. Si nu exista gandire mai gresita ca aceasta.
    Paragraful pe care l-am citit, a starnit in mine responsabilizare in privinta alegerilor pe care le fac in toate domeniile de interes ale vietii. Desi traim intr-o lume a consumerismului care traieste dupa motto-ul " Nu conteaza daca un lucru e bun sau rau din moment ce iti place", asta nu te absolva de responsabilitatea de a stii sa filtrezi ce ti se ofera si a nu mai inghiti inconstient gunoaiele cu care te indoapa ceilalti. Cred ca traim intr-un timp in care vigilenta in toate aspectele vietii este imperios necesara. Cred ca in niciun veac fortele intunericului nu au reusit sa lucreze atat de subtil si in acelasi timp cu atata libertate ca acum. Se pare ca traim acel timp in care se implineste  sub ochii nostri versetul biblic care ne avertizeaza de viclenia si libertatea de care dispune diavolul: "Vai de voi pamant si mare caci Satana s-a pogorat la voi cuprins de o manie mare si cauta pe cine sa inghita" 1 Petru 5:8.  Putem observa cum el isi desfasoara puterea, din  experientele noastre zilnice. De aceea, cred ca e  nevoie stringenta sa ne facem  timp ca sa ne cercetam simtamintele, gusturile si mai ales sa ne intoarcem la un "Asa zice Domnul" si sa lasam in urma noastra acel "asa imi place". Stiu ca nu este usor. Am constat lucrul acesta pe pielea mea. Cu cat incerci mai mult sa te apropii de Dumnezeu, cu cat iei noi hotarari de a schimba modul de viata, cu atat cel rau asterne in calea ta diverse obstacole cu scopul de a te tine pe terenul lui. Insa stim ca daca nazuinta noastra continua este sa fim cu El si ne luptam zilnic sa umblam cu Dumnezeu, El ne va da biruinta in aceasta lupta care se va intensifica din ce in ce mai mult. Asa ne-a promis, ca va fi alaturi de noi. Indiferent cat de grea va fi aceasta lupta!
In continuare voi reda paragraful pe care l-am amintit mai sus:

   " In ultima carte a Bibliei, printre nenumarate metafore si simboluri, gasim sintagma "vinul Babilonului" cu care "s-au imbatat" neamurile si imparatii pamantului ( Apoc. 17,2; 18,3).
Ni se spune ca, in vremea din urma, acest vin va deveni o bautura universala, ceva asemanator cu Coca Cola.
    Majoritatea comentariilor sustin ca vinul babilonian reprezinta o ideologie satanica din vremea sfarsitului, prin care vor fi amagite masele de oameni credinciosi si necredinciosi deopotriva. Aceasta ideologie va acapara toate mijloacele mass-media, va dirija orientarea gusturilor artistice, vestimentare, modul de viata, mentalitatile si conceptiile filozofice ale oamenilor tineri si maturi, va atenta la demolarea si anihilarea principiilor artei traditionale, a doctrinei adevarate crestine si chiar a comportamentului uman, incurajand cele mai aberante forme de manifestare in domeniul artei, religiei,sexului,etc.
     Iata cateva dintre 'ingredientele" vinului babilonian pentru a ne da seama de amploarea si pericolul pe care il reprezinta aceasta " cultura noua":
1) Doctrina nemuririi sufletului si consecinta ei fireasca- spiritismul
2) Terapia prin bioenergie care implica o colaborare si o acceptare a acestei colaborari cu "energiile" Satanei
3) Pornografia si perversiunile sexuale
4) Miscarea feminista exacerbata
5) Proliferarea religiilor orientale
6) New Age
7) O.Z.N., "Razboiul Stelelor", desene animate cu violenta, spiritsm
8) Muzica distractiva cu toate formele si genurile ei ca inlocuitor al adevaratei arte muzicale clasice.
9) Astrologia( zodiacul, horoscopul)
    Dintre toate aceste mijloace folosite de vrajmas pentru desfiintarea adevaratei credinte, arte si culturi, cel mai eficient mijloc se pare a fi cel de la punctul 8. De ce? Pentru ca muzica ocoleste organul de control al fiintei umane (ratiunea), ea se adreseaza direct subconstientului si afectelor.
     Acest fapt este benefic in cazul muzicii inspirate de Dumnezeu, dar este devastator in cazul muzicii inspirate de celalalt stapan. In muzica "rock and roll" exista drog,sex,razvratire impotriva lui Dumnezeu si a oricarei ordini sociale, satanism,idolatrie,alienare psihica, spiritism.
     Un spirit strain de Dumnezeu si impotriva lui Dumnezeu, in forme deosebit de subtile, se strecoara insa neobservat de cei mai multi credinciosi, chiar in muzica de cult!
     Acest vin al Babilonului este dozat atat de maiestrit si de insistent, pornind de la cantitati infinitezimale, intr-o gradatie si varietate uimitoare, incat el este agreat chiar si de catre unii slujitori ai altarului, producand dependenta si dorinta dupa o concentratie crescanda, asemenea unui drog.
      Iata principalul pericol care poate submina fidelitatea noastra fata de Dumnezeu, determinandu-ne a-I servi in mod formal si in realitate, tagaduindu-L." (Cezar Geanta,Estetica muzicii sacre,pag.58-60)
      Nu am pregatirea necesara ca sa pot vorbi despre domeniul acesta minunat si vast al muzicii, de aceea am redat paragraful cuvant cu cuvant. Ceea ce m-a uimit si m-a facut sa imi ridic mari semne de intrbare a fost afirmatia pe care am subliniat-o mai sus. Vinul Babilonian este agreat chiar si de catre slujitorii altarului. Atentie!!! Cat de usor putem fi dusi in eroare de acesti cunoscatori ai muzicii ( unii dintre ei "slujitori ai altarului" )care de fapt nu il slujesc pe Dumnezeu ci pe Satana. Domnul sa ne dea intelepciune ca sa  deschidem ochii si sa vedem ceea ce nu am vrut sa vedem pana acum. Si sa facem cele mai bune alegeri in privinta muzicii, sa ascultam doar acea muzica ce ne inobileaza. Pentru ca in ziua aceea cand vom sta inaintea lui Dumnezeu nu ceilalti vor raspunde pentru noi, ci fiecare va raspunde pentru el!

Iarna si vara

Doua anotimpuri imi sunt foarte dragi: iarna si vara.Iarna aceasta a fost speciala pentru mine. Si asta pentru ca am fost in tara si nu in alta parte. Au trecut doua ierni fara sa ma bucur de zapada.Dar iarna aceasta am avut parte de ea, nu s-a lasat foarte mult asteptata.
 Cred ca in urma cu doua saptamani s-a intamplat sa ninga cu fulgi foarte mari, asa ca in basme. Am iesit afara si am privit in sus. Sunt fascinata de dansul fulgilor de zapada. Da, ei chiar danseaza. Inainte sa se aseze pe pamant, raman acolo sus si se lasa purtati de adierea vantului ca intr-un dans magic..
E absolut fantastic sa privesti cum cerul cerne zapada. Cu putina imaginatie poti vedea pete galbui de parca iti vine sa crezi  ca acolo e ciurelul pentru  fulgii de nea, parca de acolo vin gramada. E ca si cand cerul si-ar deschide camara si ar turna peste noi splendoarea aceasta de zapada. Ma bucur ca regasesc in mine copilul de altadata care statea cu ochii atintiti in sus si cu limbuta scoasa ca sa prinda fulgii venind in zbor. E frumoasa iarna, are farmecul ei. Numai ca adultii nu prea mai stiu sa se bucure de ea. Se gandesc doar la faptul ca zapada se va topi si se va transforma intr-o baltoaca murdara. Dar pana acolo, de ce sa nu te bucuri de alb?  Acesta este paradoxul cu care se confrunta omul modern: fie traieste in trecut, fie traieste in viitor, si uita  sa traiasca prezentul si sa se bucure de el.



Desi nu a venit inca si mai are ceva vreme pana va veni, parca tanjesc si dupa zilele de vara. Mi-e dor de zilele acelea toride care se incheiau cu o ploaie torentiala. Chiar in seara aceasta, nu stiu de ce, mi-a venit dorinta de a ma plimba prin ploaie, dar o ploaie calduta asa ca cea de vara. Sa merg desculta prin ploaie si sa ma ud pana la piele. Sa ascult tunetele si sa las ca lumina fulgerelor sa imi brazdeze chipul.
Din nou gandul imi zboara la copilarie. Imi amintesc de o zi fierbinte de vara care s-a lasat pe la amiaza cu o ploaie torentiala. Imi amintesc ca pe atunci aveam cal si tatal meu a plecat ca sa il ia de la pasune. Mi-a spus sa intru in casa si sa trag totul din priza. Nu stiu cum s-a intamplat dar in ziua aceea eram doar eu si cu el acasa. Nu mi-a fost frica. Am intrat in casa si am privit pe fereastra. Incepuse sa bata un vant puternic care a luat praful pe deasupra si in timp ce il priveam pe tatal meu cum se indeparta, puteam sa observ cum vantul se intetea din ce in ce mai tare, in timp ce tatal meu fusese invaluit de colbul alburiu. Stiam ca se va intoarce si m-am rugat sa nu pateasca nimic. Am fost asa de fericita cand s-a intors.
 Ma asezam apoi in fata ferestrei ca  sa vad si sa ascult picaturile de ploaie care bateau in geam. Cand ploaia inceta, ieseam afara si imi placea sa stau in preajma tatalui meu care analiza sa vada daca ploaia udase bine pamantul. La sfarsit concluziona ca a fost o ploaie bunicica. Respiram impreuna aerul acela proaspat si placut de dupa ploaie. Mirosul pamantului incins  si udat de ploaie parca iti dadea o si mai mare pofta de viata si buna dispozitie.
Da... tot ceea ce face Dumnezeu este bun. Si anotimpurile sunt facute tot spre bucuria noastra. Asa ca, sa ne bucuram de viata!

Dragoste cu pumnul

De curând am vorbit cu o prietenă despre experienţa neplăcută prin care a trecut, aceea a divorţului. Cauza principală a despărţirii a fost violenţa cu care era tratată de soţul ei. La început a fost o palmă.. pe motivul că era prea cicălitoare. Iar el, ca un bărbat adevărat care se respectă s-a ghidat după proverbul " Gura bate fundul"- asta era pastila pe care i-o arunca de fiecare dată ca să îşi justifice comportamentul. Bineînţeles că după o palmă urmează şi altele. Şi au urmat şi altele ...


Pentru mine e relativ uşor să vorbesc despre violenţa domestică, să fiu, cum altfel decât împotriva unui astfel de comportament barbar pe care "cocoşii" îl manifestă în arena conjugală. Însă de multe ori am stat să mă gândesc ce aş face eu dacă aş trece printr-o experienţă similară. Cred că nu aş mai vorbi cu aceeaşi lejeritate ca acum. Că dacă ar fi să luăm exemplul prietenei guralive nici eu nu sunt prea departe. Atunci ce e de făcut? Ce soluţie să găsim pentru femeile cicălitoare? Una ar fi să nu se mărite. Fie că nu vor ele, sau... că nu le ia nimeni aşa. Bărbaţii, săracii se sperie să aibe lângă ei o nevastă cicălitoare şi le dăm şi lor dreptate pe de o parte. Nu numai noi ci şi înţeleptul Solomon care compară femeia cicălitoare cu o streaşină care pică întruna.Dacă ar fi să folosim comparaţia lui Solomon în limbaj contemporan, femeia cicălitoare ar fi asemănată cu picătura chinezească.
Dacă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, diferită de cea a lui Solomon, care doar "a pus diagnosticul" folosind această comparaţie, vom vedea conturându-se o altă realitate. Şi e foarte  simplă. Eu nu cred că femeia cicălitoare e cicălitoare că seamăna cu mamăsa sau cu taicasu. Asta zic de regulă majoritatea bărbaţilor bătuţi de soartă, care au parte de o astfel de soaţă. Dar alta e problema. Problema poate să fie la soţul ei. Dacă e cicălitoare, acesta poate fi felul ei de a-şi exprima nemulţumirea că nu i se oferă atenţie, afecţiune, apreciere,  doza de complimente pe care  o folosesc  bărbaţii cu atâta generozitate în perioada curteniei, dar de care uită cu desăvârşire după semnarea actului de căsătorie.
Cel mai bun exemplu care se potriveşte în cazul acesta, este copilul mic. Plânge el dacă nu îi este foame, sete, somn? Nu.. Ei.. ce simplu ar fi dacă bărbaţii s-ar gândi mai des la asta. Dacă în programul lor super încărcat femeia e pe undeva pe la sfârşitul listei ar fi cazul ca ea să fie printre lucrurile care au prioritate. Dacă nu, atunci să suporte cicăleala. Dar din păcate nu se mulţumesc doar să "îşi accepte soarta" , ci împăunaţii folosesc pumnul. În loc de sărut care i-ar închide gura doamnei lor, în loc de mângâiere şi cuvinte blânde care ar calma spiritul ei zbuciumat, folosesc jigniri care adâncesc rana provocată tot de indiferenţa lui.
Nu mi-am propus ca în acest articol să fiu avocatul sexului slab. Ştiu că de cele mai multe ori când apar neînţelegeri în cuplu, probleme sunt la ambele părţi implicate. Însă indiferent de situaţie pumnul sau oricare altă formă a violenţei , nu reprezintă  soluţia în a rezolva problemele din familie.
Alege să oferi dragoste printr-o privire caldă, printr-o sărutare, printr-o îmbrăţişare... dar niciodată să nu alegi să oferi dragoste, cu pumnul.