De curând am vorbit cu o prietenă despre experienţa neplăcută prin care a trecut, aceea a divorţului. Cauza principală a despărţirii a fost violenţa cu care era tratată de soţul ei. La început a fost o palmă.. pe motivul că era prea cicălitoare. Iar el, ca un bărbat adevărat care se respectă s-a ghidat după proverbul " Gura bate fundul"- asta era pastila pe care i-o arunca de fiecare dată ca să îşi justifice comportamentul. Bineînţeles că după o palmă urmează şi altele. Şi au urmat şi altele ...
Pentru mine e relativ uşor să vorbesc despre violenţa domestică, să fiu, cum altfel decât împotriva unui astfel de comportament barbar pe care "cocoşii" îl manifestă în arena conjugală. Însă de multe ori am stat să mă gândesc ce aş face eu dacă aş trece printr-o experienţă similară. Cred că nu aş mai vorbi cu aceeaşi lejeritate ca acum. Că dacă ar fi să luăm exemplul prietenei guralive nici eu nu sunt prea departe. Atunci ce e de făcut? Ce soluţie să găsim pentru femeile cicălitoare? Una ar fi să nu se mărite. Fie că nu vor ele, sau... că nu le ia nimeni aşa. Bărbaţii, săracii se sperie să aibe lângă ei o nevastă cicălitoare şi le dăm şi lor dreptate pe de o parte. Nu numai noi ci şi înţeleptul Solomon care compară femeia cicălitoare cu o streaşină care pică întruna.Dacă ar fi să folosim comparaţia lui Solomon în limbaj contemporan, femeia cicălitoare ar fi asemănată cu picătura chinezească.
Dacă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, diferită de cea a lui Solomon, care doar "a pus diagnosticul" folosind această comparaţie, vom vedea conturându-se o altă realitate. Şi e foarte simplă. Eu nu cred că femeia cicălitoare e cicălitoare că seamăna cu mamăsa sau cu taicasu. Asta zic de regulă majoritatea bărbaţilor bătuţi de soartă, care au parte de o astfel de soaţă. Dar alta e problema. Problema poate să fie la soţul ei. Dacă e cicălitoare, acesta poate fi felul ei de a-şi exprima nemulţumirea că nu i se oferă atenţie, afecţiune, apreciere, doza de complimente pe care o folosesc bărbaţii cu atâta generozitate în perioada curteniei, dar de care uită cu desăvârşire după semnarea actului de căsătorie.
Cel mai bun exemplu care se potriveşte în cazul acesta, este copilul mic. Plânge el dacă nu îi este foame, sete, somn? Nu.. Ei.. ce simplu ar fi dacă bărbaţii s-ar gândi mai des la asta. Dacă în programul lor super încărcat femeia e pe undeva pe la sfârşitul listei ar fi cazul ca ea să fie printre lucrurile care au prioritate. Dacă nu, atunci să suporte cicăleala. Dar din păcate nu se mulţumesc doar să "îşi accepte soarta" , ci împăunaţii folosesc pumnul. În loc de sărut care i-ar închide gura doamnei lor, în loc de mângâiere şi cuvinte blânde care ar calma spiritul ei zbuciumat, folosesc jigniri care adâncesc rana provocată tot de indiferenţa lui.
Nu mi-am propus ca în acest articol să fiu avocatul sexului slab. Ştiu că de cele mai multe ori când apar neînţelegeri în cuplu, probleme sunt la ambele părţi implicate. Însă indiferent de situaţie pumnul sau oricare altă formă a violenţei , nu reprezintă soluţia în a rezolva problemele din familie.
Alege să oferi dragoste printr-o privire caldă, printr-o sărutare, printr-o îmbrăţişare... dar niciodată să nu alegi să oferi dragoste, cu pumnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu