Popas la cruce

 A rasarit un soare trist ...
E zi de plans, de bocet si suspine
Plang fiicele Ierusalimului si nu se plang pe ele, ci pe Hrist ...




Ostasii impletesc cununa grea
Si fara mila spinii I se-nfig in tample,
Si picuri mari de sange se preling pe barba Sa ...




Norodul striga ca turbat
Si demonii venisera sa strige
Macar acum, macar acum sa biruie pe Mielul nepatat!




Se da porunca sa il bata...
Pilat invins si las isi spala mainile:
- Nu-s vinovat! Sangele Lui sa cada asupra voastra!




Si cerul se intuneca pe data
Urla natura, jeleau chiparosii, recunoscand pe Hrist
Numai ea nu-L stia ... nerecunascatoarea ceata!




Pe dealul Capatanii e tacere
Doar plansul Mariei se-aude ...
Iar Hrist priveste catre ea, uitand de propria durere...




Un nor intunecat si dens,
Acoperi indata crucea
Si se lasa durere si intuneric peste Univers ...




Si ingerii uitara sa mai cante ...
Iar Tatal cobori aicea jos la cruce
Dar intre El si Fiul, pacatul nu putea sa faca punte!



Un strigat sparse tacerea:
- Eli, Eli, lama sabactani ...
Tatal privea ... dar nu-i putea curma durerea



Un ultim strigat se-auzi
Un strigat pentru mine, pentru tine ...
Striga biruitor ca: " S-a sfarsit! " si-apoi muri ...

Un loc pentru El

Ma cheama acelasi Strain
Sa-i deschid ca sa intre?
Inauntru la mine e frig si suspin
Poate va fi vremea mai buna pe maine...


Stii ce-a spus?
Ca nu-i pasa de vreme
Poate fi cald sau vreme furtunoasa
Dezordine, curat ... doar vrea sa poposeasca!


La bataile Lui nu poti sta
Fie pleci, fie-I deschizi usa larg
Insa mie imi este rusine asa...
Cred ca voi scoate doar capul pe geam


In final m-a convins si-am iesit
Nu cu forta, ci cu tact si finete
Inainte sa intre, am stat si-am vorbit
Mai mult eu, El asculta cu blandete:


- Of, Strainule, nu-mi esti strain
Te cunosc, doar putin,este drept...
 Vrei sa intri? Stiu ca iti place un loc
As vrea  sa m-ajuti...
Sa-Ti ofer inima, locul pe care demult il astepti...

Ruga

E-n clocot intreaga-mi faptura
Un foc mocnit imi arde-n suflet...
Din sufletul arzand Parinte,
Scot frantura cu frantura ...
E focul care arde zgura, ce curata profund ...
Iar uneori un alt foc vine:
e focul ce manjeste albul pe care mi l-ai dat
Un foc ce nu Tu l-ai sadit.
Se intalnesc acolo-n centrul existentei mele, doruri:
Dorul de bine, de curat, de a trai frumos
Si cand sa zic ca sunt cu Tine,
In clipa urmatoare, Te-am tradat...
As vrea sa am o clipa care sa se transforme-n vesnicie
Iar clipa aceea sa fie-un inceput
Al unei vieti curate, parfumate, asemeni unei flori de iasomie
Mi-e dor sa Te-ntalnesc
Dar stiu c-asa nu pot ...
E prea murdara haina mea
Si cand se curateste o manjesc la loc.
Te rog, mai baga-ma odata in cuptor
Desi pripeste focul si ma doare
Eu stiu ca-i calea sigura spre vindecare!

In planul vesniciei

Desi m-ai cunoscut mai dinainte
Nu ai dat inapoi in planul vesnic.
In ciuda razvratirii si relelor cuvinte
Tu m-ai iubit pana la capat...



Ai asternut iubirea Ta duioasa
Pe fiecare fila a vietii mele,
Asemeni unui tata caruia ii pasa
Cu o dragoste ce urca dincolo de stele


In dorul Tau de a crea,
Ai modelat o unica fiinta
Si nu Te-ai intrebat daca voi asculta
Caci dinainte mi-ai promis o biruinta


Am fost ratacitoare si cuminte
Pierduta-n casa si gasita tot de Tine
Si chiar de-as fii cazuta-n neant
Tu ai veni si-acolo dupa mine



Ma-ntreb, de ce Iubire?
De ce ma cauti cu ardoare?
Ce vezi la mine...? Nu-s decat fir de praf
Un vas de lut cu inima inselatoare



Si chiar de-as intreba o vesnicie
Tot nu gasesc raspuns la intrebari
Si totusi o-ntrebare mai ramane vie:
Cum voi raspunde dulcei Lui chemari?

Scrisoare

Am visat, ca inainte sa pleci
Mi-ai lasat o scrisoare.
Si ai ascuns-o undeva...

Intr-un final, dupa multe cautari, am gasit-o.
Nu era asa de departe cum credeam:
O asezasei chiar langa inima mea...
Avea pagini multe, prafuite, ingalbenite
Trecuse timp si dor peste cuvinte...
Era intr-un plic sigilat cu ceara
Ceara ce purta amprenta ta,
O ceara amara, cu miros  de scortisoara...

Cand i-am rupt sigiliul, mana imi tremura..
Mi-era teama sa nu frang vreo litera,
Sa nu strivesc vreun cuvant din dragostea ta...
Si am citit-o pe nerasuflate
Numai ca... litere n-avea...
Doar note muzicale si dor si lacrimi...
A fost cea mai frumoasa scrisoare
Pentru ca s-a nascut in acelasi timp cu fiinta ta.
Si-am citit mai departe...
Apoi sub ochii mei au rasarit cuvintele
Ai asternut pe coala toata viata ta...
Dar, ciudat...scrisoarea inca nu s-a terminat
Oare si-acum mai scrii la ea?

Albumul familiei

Cand esti departe de casa ai simtamantul ca in tara ta timpul s-a oprit pe loc,ca toate au ramas asa cum le-ai lasat. Si numai acolo unde te afli tu, timpul se scurge normal. Si parca ai vrea ca acest simtamant sa reprezinte realitatea. Ai vrea sa-ti stii parintii la fel de batrani cum i-ai lasat, nu si mai batrani, cu tot atatea fire albe, cu doar cateva riduri, la fel de capabili sa-si indeplineasca treburile de zi cu zi. Dar cand ii intalnesti constati ca realitatea e alta. Constati ca in tara ta timpul nu se opreste, asa  cum in mod naiv, credeai. Observi ca trece, trece neiertator lasand urme pe chipurile care canva erau netede, trece lasand in urma niste maini tremurande, neputinta si niste trupuri ce se apleaca tot mai mult, parca neputand sa mai indure povara greutatilor indurate de-a lungul vietii.
 Parca mai ieri eram acasa, avand in brate albumul imbracat in catifea roz. Rasfoiam incet fila dupa fila ca sa admir chipul frumos al mamei mele cu ochi expresivi care purtau lumina prospetimii , neumbriti de grijile si problemele pe care avea sa le cunoasca mai tarziu. Sau sa privesc chipul tanar al tatalui, sa-l vad imbracat in costum de militar. Ce mandra eram sa stiu ca am avut un tata asa de tanar si frumos! Si in timp ce imaginile rupte parca dintr-o alta lume, se perindau pe dinaintea ochilor mei, simteam cum parca mi se strange stomacul de gustul amar pe care il aveam ca eu nu i-am vazut niciodata in toata puterea lor. Si asta pentru ca am aparut tarziu, pe neasteptate...
Mai tarziu cand am mai crescut, nu puteam sa inteleg de ce mamele colegelor mele erau  mai tinere ca mamica mea. Si apoi cu timpul am inteles... si trebuia sa accept.
Parca chiar acum imi vine in minte fotografia aceea alb-negru cu intrega familie: cu parinti ce se puteau mandri ca aveau trei baieti ca trei sageti in tolba lor la care s-a mai adaugat inca una, mai mica si mai "ascutita". Oare cand au trecut acele vremuri? Unde este timpul acela cand stateam cu toti la masa, mancand fericiti si bucurandu-ne ca suntem impreuna? Sau atunci cand ne strangeam seara in jurul "altarului" ca sa ii multumim Bunului Dumnezeu pentru purtarea de grija din timpul zilei? Sau unde sunt serile de iarna cand ne strangeam in jurul sobei ca sa ascultam din gura tatalui experienta convertirii bunicului, ( om inalt si solid care a gustat din experientele amare ale razboiului, luptand pe prima linie) cum din batausul celor care il calcau pe batatura, a devenit cel mai bland om...
Parca a fost doar un vis, un vis cu imagini frumoase... Pe bunicul nu-l mai tin minte, doar albumul mi-a facut cunostinta cu el.
Iar parintii, sunt undeva imbatranind putin cate putin, arzand de dorul de a primi vizita copiilor, sau daca nu, macar sa ne stie bine aici; obositi si totusi neobosind in a se ruga pentru noi.Asa de dor imi este uneori sa fiu acasa, sa intru pe poarta sa le pot spune: "sarut mana mamico!","sarut mana taticule", iar ei sa raspunda frumos , asa cum numai ei pot s-o faca: "sa traiesti, sa traiesti vesnic!"
Ce mult ar trebui sa ne pretuim parintii, pentru ca mai devreme sau mai tarziu vom fi si noi parinti. Si istoria lor se va repeta in familia noastra. Ceea ce inveti in familia in care te-ai nascut vei duce mai departe in familia ta, ca pe o mostenire formata din bune si rele. Vei avea propriul album de familie, cu fotografii ce vor reprezenta cele mai frumoase momente traite impreuna, sau un album cu file goale, din cauza deselor absente ale unuia sau ale altuia.... sau un album cu pozele unor chipuri ce vor sa para a fi fericite.
 Vestea buna pt unii si mai putin buna pentru altii este ca intr-o zi albumul tau va fi confruntat cu albumul cerului. Iar ultimul va spune adevarul, indiferent de ceea ce ar vrea sa lase de inteles albumul tau. Si la ce ti-ar folosi niste amintiri, indiferent cat de frumoase si valoroase ar fi, daca te-ai bucurat de ele doar aici?
Ce frumos ar fi ca totin parintii sa spuna zilnic: "astazi,noi si casa noastra vom sluji Domnului". Atunci as avea certitudinea ca niciunul din cei dragi ai nostri nu vor lipsi din albumul de familie al cerului. Atunci amintirile ar prinde viata... Numai atunci bucuria va fi deplina iar tabloul de familie intreg! De abia astept ziua aceea!!!