Intalnirea misterioasa

 Intr-o seara de iarna cu fulgi
Cand pe horn alerga fumul gros,
Am iesit tulburata pe strazile lungi
Ca sa plang pentru timpul cel ros...


Ma durea inocenta pierduta
Si in sufletul gol batea vant...
Calcam rar pe zapada batuta,
Si-n urechi rasuna un colind...


Si stejarii si brazii batrani
Dojeneau abatuta-mi plimbare
Erau falnici, pe toate stapani
Numai eu ma pierdeam pe carare...


M-am oprit la rascruce de drum
Si am plans ca un prunc fara lapte;
De departe se vedea lumina unui catun
Iar lacrimile din ochi, au stralucit in noapte...


Un strain calator, ce cauta adapost
Se opri langa mine cu zambet curat
Ma privi indelung si imi spuse duios
Sa ma intorc acasa; iar El a plecat...



Nu stiam cine este Strainul
Nu parea de prin locuri vecine
Insa vocea blajina imi alinase chinul
Si am soptit incet: revino, straine...!

 ......................................................
  
Trecut-au anii... iar Strainul nostru
Mi-a devenit insotitor de drum;
Cu El in viata, eu am gasit  rostul
Si tot ce-i trist se pierde... ca un fum...

O stea intre stele...

Se spune ca atunci cand cade o stea, pe pamant moare un om... Cat e de adevarat, nu stiu. Ceea ce stiu e ca la nasterea unui Om, s-a nascut o stea... o stea care avea menirea sa vesteasca venirea pe lume a acestui copilas deosebit...
                                                       ***
 Stelele priveau uimite la steaua de langa ele. Impinse de uimire dar si de un soi de invidie, se pusera pe discutie... Li se parea ca steaua aceea e mult mai speciala ca ele, le intrecea pe toate in lumina... Una dintre stele care "fierbea" in interiorul ei, lua cuvantul:
- Va vine sa credeti? A aparut dintr-o data printre noi si uitati-va ce lumina are!Ce are ea atat de special de poarta atata lumina? Nu putea sa fie ca si noi?
- Stai soro... nu te mai supara atat!- spuse o stea care presimtea unde avea sa duca nemultumirea vecinei care stralucea la o oarecare distanta de ea. Stai mai intai sa judecam lucrurile la rece. Ce te agiti atat! Prin nemultumirea ta creezi tensiune printre noi, ne tulburi pacea celestiala... Tu nu stii ca ea vesteste nasterea Creatorului? Cel putin  asa se aude printre ingeri... ca de cateva zile incoace parca cerul a coborat pe pamant. Ii vad pe ingeri atat de preocupati de misiunea lor de parca ,de acum,casa lor ar fi  planeta Pamant...
- Ei da! Nu stiu cum o fi, dar eu ii dau dreptate verisoarei mele. E indreptatita sa fie nemultumita.- spuse o alta "coltata". Uitati-va la mine! Nu am eu suficienta lumina, pe mine de ce nu m-au ales? As fi vrut sa fiu eu steaua vestitoare. Sa vedeti apoi ce laudata as fii fost... Hmm... poate unii mi s-ar fi inchinat mie. A! pardon, nu am vrut sa spun asta.
- Ia stati putin!- spuse o alta care cu urechea asista la discutie, iar cu ochii analiza steaua misterioasa. Voi vedeti ce vad eu?
-Ce, ce! Nu vedem nimic. Spune-ne odata, nu ne mai tine in suspans!
- Uitati-va! nu este o stea obisnuita, de fapt, eu cred ca nu e o stea. Pare a fi altceva. Ce pacat ca nu ne putem misca din locul nostru sa o vedem mai aproape. E departe de noi iar la distanta asta e imposibil sa vedem ce este. Insa in timp ce voi vorbeati, eu am auzit-o cantand...
 Si pe cand stelele priveau uimite incercand sa desluseasca misterul, niste glasuri puternice ce se armonizau perfect, izbucnira in vazduhul Universului... Voci clare rosteau cuvintele :
" Slava lui Dumnezeu in locurile preainalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui!"
 Si steaua si-a continuat cantecul, apropiindu-se putin cate putin de pamantul negru si intunecat...
 Stelele ramasera fara cuvinte... Se simteau rusinate acum pentru ca au dat voie  ca spiritul printului intunericului, sa le rascoleasca... Cum fusese posibil sa se lase manjite de invidie cand pe pamant se anunta nasterea Creatorului lor? Ar fi cazut din bolta cereasca de rusinea ce le cuprinsese...
Cea care isi exprimase prima nemultumirea, contaminand si pe altele, spuse:
- Imi pare rau ca am indraznit sa vorbesc asa...  Iar acum, manata de simtaminte mult mai curate ca cele dintai spuse:
- Ce ar fi daca am canta si noi, sa fim ecoul ingerilor... Mai stiti cuvintele?
Le stiau si nu aveau cum sa le uite... nici ele si nici cei care aveau sa auda acest cor minunat...
 Atunci, cerul a rasunat inca o data de glasul ingerilor, laolalta cu miliardele de stele... A fost poate cel mai frumos si mai puternic cor, un cor pe care doar pastorilor li s-a oferit privilegiul sa-l asculte... pentru ca doar ei au avut urechi sa-l auda!

Lectia de slujire

Inainte de praznicul Pastelor, Isus, ca Cel care stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal, si fiindca iubea pe ai Sai, care erau in lume, i-a iubit pana la capat (...) S-a sculat de la masa, S-a dezbracat de hainele Lui, a luat un stergar si s-a incins cu el. Apoi a turnat apa intr-un lighean, si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins.(Ioan 13:1,4,5)


In camera de sus, lumanarile din candelabru se topeau putin cate putin... Ceara se scurgea si cadea in picaturi mari pe podea, vrand parca sa sigileze pentru eternitate acele momente...
Tacerea ii umplea de neliniste pe cei prezenti. Parca Petru ar fi zis ceva ca sa inlature tensiunea pe care o simteau cu totii. Insa, chiar si Petru a considerat ca era mai  potrivit sa taca..
In aer plutea mirosul de ceara topita amestecat cu cel de azima, proaspat pregatita pentru acea ocazie speciala.
In mintea tuturor staruia gandul ca era ultimul praznic ce avea sa-l petreaca alaturi de Invatatorul...cu totii aveau presimtiri sumbre...
E adevarat ca mai sarbatorisera Pastele alaturi de Iisus, dar niciuna din ocazii nu fusese asa de trista ca aceasta. Toti erau asezati la masa si priveau cu incordare la fata Domnului lor. Se putea citi pace pe chipul Lui, dar in privire i se citea durere, o durere de nedescris.. Iar ucenicii au incetat sa mai priveasca, pentru ca mintea lor nu putea pricepe ce se petrecea cu Cel in care isi pusesera toata nadejdea lor.
Cand intrara in camera de sus, atat de nauciti erau ca uitasera de obiceiul de a-si spala picioarele. Dar Iisus nu uitase...
El se ridica de la masa iar ucenicii instantaneu, ii urmara exemplul, nestiind ce avea sa urmeze...
Isus isi puse stergarul in jurul mijlocului si se apleca sa spele picioarele primului ucenic.Era Iuda. Il privi tinta in ochi dar Iuda intoarse privirea in alta parte, vrand sa se ascunda de acei ochi cercetatori. Iar Isus continua sa-l spele... in timp ce lacrimile Sale se amestecau cu apa care se scurgea pe picioarele lui Iuda.
Iuda insa nu intelegea ce i se face.. Pentru el acest gest al Invatatorului  nu era nimic altceva decat o dovada de slabiciune. El inca  nutrea gandul  ca Iisus trebuia sa intemeieze o imparatie pe acest pamant, doar ca... avea nevoie de cineva care sa-L impinga de la spate. Iar in aceasta privinta, el se considera a fi persoana cea mai potrivita..
Isus trecu mai departe... la Toma, apoi la Natanael , iar la sfarsit de tot, veni si randul lui Petru. Totul se desfasurase in tacere pana atunci, dar cand veni randul lui Petru tacerea se sparse. Tacuse el pana atunci, dar acum nu mai putea sa taca:
- Nu Doamne! Niciodata nu te voi lasa sa imi speli picioarele... Ne-ai aratat in nenumarate ocazii ca ne iubesti. Dar asta nu... Este peste puterea mea de intelegere. Tu Fiu de Dumnezeu sa te cobori atat de jos, pentru mine? Nu pot sa te las, trebuie sa imi aduci argumente solide ca sa te las sa faci asta.
Isus il privi cu iubire pe Petru si ii aduse argumentul solid pe care le cerea.Ii spuse ca daca nu avea sa accepte ca El sa-i spele picioarele, nu va avea parte cu El.Petru nu putea sa suporte acest gand si dintr-o data, reactia lui se schimba. Acum ar fi vrut sa intre cu totul in lighean decat sa fie lipsit de prezenta iubitului sau Invatator.
Niciunul din ei nu intelegea care era  semnificatia acelui "ritual"....  iar El si-a luat timp sa le explice. Sa le dea o ultima lectie, o lectie care avea menirea pe de o parte,sa amortizeze durerea pe care aveau sa o simta cu totii cand aveau sa priveasca la suferintele Lui... Daca ar fi inteles profunzimea acestei lectii credinta lor ar fi fost intarita si ar fi inteles  mai bine valoarea sacrificiului adus la Golgota. Iar pe de alta parte, prin aceasta lectie, El le aduse in fata o perspectiva cu totul diferita de perspectiva pe care o aveau ei cu privire la maretia umana. El le spuse ca adevarata maretie consta in a sluji, a sluji celui care te tradeaza, celui care te vinde in schimbul unor lucruri fara valoare, a te apleca jos de tot... a face munca ce se potriveste unui slujitor.
Aceasta a fost ultima lectie ce le-a predat-o inainte de plecare.. Misiunea Lui pe acest pamant aproape ca se incheiase. Dar inainte de aceasta, pe ultima suta de metrii, El  a gasit cu cale sa le predea o lectie care sa ramana vie in inimile lor pentru totdeauna...

                                                         ***
Din lectia aceasta si noi putem extrage invataturi deosebit de pretiose. Putem invata ca nu conteaza ce pozitie ocupi in lumea aceasta, nu in asta consta valoarea ta; ci conteza cat de mult esti dispus sa slujesti, pana la ce nivel esti gata sa te umilesti. Un nivel mai jos decat nivelul la care s-a aplecat Mantuitorul nostru, nu exista... Tie cat iti permite " inaltimea" sa te apleci? Poate va trebui sa-i sluijesti celui care din perspectiva ta nu merita slujit... Nici ucenicii nu meritau....  si totusi El i-a slujit si " i-a iubit pana la capat". Ce gand minunat! Ma intreb : oare nu o fi obosit "omenescul" din El ca sa le dea atatea lectii, atatea invataturi? Ii iubise timp de trei ani si jumatate... i-a iubit in ultimele luni cat mai erau impreuna, dar in ultima saptamana poate ca obosise de atat iubit...
Dar nu... se pare ca nu obosise.Iar la sfarsit de tot, le-a dat o lectie ce avea sa-i ajute sa fie oameni de valoare in aceasta lume..
Tu ce fel de om esti? Crezi ca esti "cineva" sau ai vrea sa fii? Atunci... fii slujitorul tuturor!

Legea morala: ascultare stricta sau... arbitrara?

Era 17:20... In 10 minute trebuia sa ajung la destinatie: centrul medical. Am coborat scarile cu viteza si am iesit in strada Ventura de la Vega, o strada ingusta ce pastreaza eleganta arhitecturala,  ce o poti regasi in pozele vechi care  infatiseaza Madridul de altadata.
Straduta forfotea de turistii si petrecaretii care se bucurau de o fiesta de 3 zile... o perioada de timp pe care o regasim  doar in basme, acolo unde ni se relateaza ca personajele chefuiesc 3 zile si 3 nopti.In aceasta parte a lumii aceasta expresie: " au chefuit, 3 zile si 3 nopti", este convertita in realitate. Probabil ca nimeni nu ii intrece pe spanioli la acest capitol. Si daca o sarbatoare nu exista, inventeaza ei una.
Priveam la trecatori si puteam observa starea de bine pe care o traiau, mergand fericiti alaturi de prieteni, razand si uitand de tot ce le-ar fi putut umbri bucuria.
Am mers inainte, lasand in urma mea fericitii turisti si... iata-ma ajunsa la destinatie.
                                             ***
Am pasit inauntru... Undeva la intrare, pe un panou, erau afisate numele medicilor, programul lor si camera unde ii puteai gasi. Am cautat si eu cabinetul si  numele medicului la care eram inscrisa iar apoi m-am asezat pe banca , in sala de asteptare, alaturandu-ma zecilor de persoane care faceau acelasi lucru.
In timp ce asteptam, puteam observa copii care se jucau frumos pe langa mamicile lor.
 O frumusete de fetita, nu mai mare de-o schioapa, cu parul ondulat si ochii verzi, se plimba de la un capat al holului la celalalt, asemenea unui manechin ce defileaza fara inhibitii, pe podium.
O alta la fel de frumusica, dar mai timida, se juca alturi de prietena ei si imi zambea pe furis cand mai prindea putin curaj.
In timp ce priveam la fetisoarele nevinovate si fericite ale copiilor, ceva ce era afisat pe peretele din fata mea, mi-a atras atentia. Erau 3 cartonase ce reprezentau 3 reguli pe care trebuia sa le respecti in momentul in care intrai in acea institutie. Acele 3 reguli au oferit mintii mele un subiect de meditatie. Subiect ce m-a determinat sa scriu prezentul articol.
Aceste reguli se gasesc mai in toate centrele medicale si nu numai: sa stingi telefonul, sa pastrezi liniste si sa nu fumezi. Am privit in jur la oamenii care asteptau ca si mine: multi vorbeau intre ei, destul de tare; asa ca liniste nu era deloc- regula aceasta nu era tinuta; altii vorbeau la telefon, nici vorba sa le inchida... dar, spre bucuria mea, nimeni nu fuma.. Am rasuflat usurata si mi-am spus:" Da... mi se pare normal sa respecte macar una din ele. Iar asta prin care se interzice fumatul, e cea mai importanta din toate! "
Apoi, imediat m-am gandit la legea lui Dumnezeu. Ce bine se mai potrivea gandul meu din urma cu modul in care ne raportam la legea lui Dumnezeu.
Uitam ca cele 10 porunci reprezinta un intreg. Numai luate impreuna, ele pot reflecta caracterul lui Dumnezeu. Nu putem sa selectam doar ce ne place. Dumnezeu n-a zis:
Va inteleg! Sunteti si voi oameni... Acum ce sa va zic: paziti cat puteti. Sa fie 4 sau maxim 5... si ce nu se poate, nu se poate... asta e!
Nu! Lucrurile nu stau deloc asa. Ori pazim tot, ori nu pazim nimic.. Si de preferat ar fi totul. Pentru binele nostru...
Daca luam prima porunca, multi se vor bate puternic cu pumnul in piept asemenea "indreptatitului" fariseu si vor spune ca pe asta o pazesc cu strasnicie, ca ei recunosc existenta singurului si adevaratului Dumnezeu.
A doua ne spune sa nu ne facem idoli. Si la fel se vor gasi altii sa spuna: nu sarutam icoane, nu purtam       talismane, nu credem in ce spune horoscopul, etc. Dar... suntem vinovati de un singur lucru, aproape "nesemnificativ ": acordam mai mult timp altor lucruri sau persoane si cat mai putin lui Dumnezeu.
Si daca vreti, poate spre linistea constiintei noastre, citim ceva din Biblie inainte de culcare si apoi... adormim la rugaciune!
 Trecem mai departe la porunca a treia care ne spune sa nu batjocorim numele Domnului. Si poate nu-L batjocorim prin vorbe ci prin comportamentul nostru, reprezentand gresit caracterul Lui, inaintea celorlalti.
 Acum vine partea mai sensibila, porunca a patra...
Pazim Sabatul asa formal, cum ne-am obisnuit: mergand la biserica, cantand cu aceleasi fete sinistre si inexpresive (de parca nu ne-am inchina unui Dumnezeu viu). Si uitam acea parte a Scripturii, care ne spune: "Daca iti vei opri piciorul de a pangari Sabatul si de la a-ti satisface propriile placeri in ziua Mea sfanta (...) daca o vei cinsti prin a nu merge pe calea ta, prin a nu face ce-ti place si prin a nu vorbi lucruri fara folos, atunci te vei desfata in Domnul..." (Is. 58:13-14 p.p).
Si care ar fi acele placeri pe care ni le permitem? Le stim fiecare.. Pentru unii,  placerile acestea inseamna : sa intri pe mess vineri seara...chiar si sambata , apoi pe facebook, si cine mai stie pe unde mai ajungi sa intri...
Cineva ar putea sa ma creada in urma si "prea de tot" cu aceste idei... E liber/a...poate s-o faca. Dar...sa nu uite ca Dumnezeu nu se schimba chiar daca tehnologia a avansat. EL ramane Acelasi...  si nu-si va schimba Legea "ca sa-i cada bine"  acestei societati  secularizate. Mai bine stai si gandeste-te... Daca pe saptamana tot petreci timp pe net, e oare prea mult ca in Sabat, sa dai odihna mainilor si mintii tale? Iti cere prea mult? Doar o zi... o zi ce trebuie sa o dedici doar LUI.. tu, bietule pumn de tarana...!
Si... iata-ne ajunsi la porunca a cincea.
Avem parinti. Ne mai gandim la ei ? Altii tare mult ar vrea sa-i aiba, sa le poata oferi o mana de ajutor, sa le arate respectul care li se cuvine... dar... din pacate nu mai sunt in viata.
Iar daca tu ii ai, dar nu locuiesti cu ei, arata-le cinste printr-un "sarut mana, mama si tata" , spus macar prin telefon...
Acum trecem peste astea mai grele:
de ucis- nu ucidem;
 de curvit- Doamne fereste!
 de furat- nici atat!
 de mintit: doar cateodata...
de poftit: doar la zile mari...
Calcarea acestei legi aduce cu sine mari pagube... Nu e ca in cazul regulilor din centrul medical. Si cred ca ar fi fost ridicol sa vina cineva si sa strige sa se faca liniste si sa se stinga telefoanele... Toti isi vedeau de treaba ca doar nu venea nimeni sa-i sanctioneze.
Dar in cazul legii lui Dumnezeu, lucrurile stau cu totul altfel... si asta pentru ca exista o amenda usturatoare, ce din fericire, a fost platita candva... cand noi nici nu eram pe aceasta lume. Amenda avea un pret mult prea mare: moarte fiecaruia, dar plata a fost achitata cu sangele Fiului lui Dumnezeu. Eu zic ca nu poti trece indiferent pe langa acest pret... Intelegi acum de ce e asa importanta aceasta lege? Iar ascultarea trebuie sa fie oferita ca o recunoastere a acestui dar... Legea este daca vrei, setul de valori al lui Dumjnezeu. El niciodata nu isi va schimba acest set de valori...
                                                              ***
Usa de la camera 15 se deschide... O doamna cu un zambet larg ma pofteste in cabinetul ei.. Aici era liniste... pentru ca regulile erau respectate...

Raspunsul care doare...

Vi s-a intamplat sa ii cereti lui Dumnezeu ceva ce va doreati mult? Si nu doar sa cereti ...ci sa staruiti! Cu siguranta imi veti raspunde afirmativ. Poate a fost dorinta de a merge la o anumita scoala ,sa aveti alaturi de voi pe cineva anume sau sa ocupati o functie la care ravneati demult. Oricare dorinta ar fi fost, cu siguranta ca a fost suficient de puternica sa va determine sa staruiti ca Dumnezeu sa o implineasca.
Cunoastem multiple cazuri in Biblie cand Dumnezeu raspunde la cererile facute de oameni. Se intampla insa ca uneori raspunde cum crede El ca este mai bine pentru noi.
  In cazul Anei cand ea ii cere staruitor lui Dumnezeu sa-i dea un copil, Dumnezeu o asculta... Nu intram acum in detalii: care e motivatia pentru care ceri( Ana l-a cerut pe Samuel ca sa-l dedice in slujba Domnului) ,ceri sau nu dupa voia Domnului. E important sa tinem cont si de aceste lucruri dar dincolo de acestea, Dumnezeu va privi intotdeauna la credinta ta: " TOT ce veti cere cu CREDINTA, prin rugaciune, veti primi.( Mat. 21:22).
De obicei folosim acest text cand Dumnezeu raspunde afirmativ la cererile noastre. Iar cand Domnul nu iti raspunde cum vrei tu, se va gasi cineva sa iti spuna ca nu ai cerut dupa voia Domnului.
Oricum ar fi, cand Dumnezeu iti spune nu, la oricare dorinta de-a ta, raspunsul acesta doare... Si daca ai un vis, cand El iti spune nu, visul acela e spulberat ca de un vant care lasa in urma lui pustiu...
 E ca si cand un copil ar sta in fata unei usi inchise. Aceasta usa are clanta doar pe interior. Copilul stie ca dincolo de usa aceea este tatal lui care are putere sa-i deschida. Si striga cu toata puterea lui de copil ca tata sa-i deschida, cere staruitor ca el sa dea la o parte zavoarele acelei usi ca sa vada si el cum este inauntru. Dar tatal nu raspunde... Copilasul priveste la usa si din exterior el banuieste ca dincolo de usa e ceva frumos, poate o camera frumos amenajata pentru el. Si din nou striga si plange...iar la un moment dat aude pe tatal sau spunandu-i : NU!
Copilul ramane blocat in fata usii, cu obrajii udati de lacrimile care pornesc din ochisorii lui negrii. Nu stie cum sa reactioneze la un asemenea raspuns. Si tot ce stie sa faca e sa planga... Si plange azi, plange si maine si poimaine...si..se opreste. Incearca sa uite raspunsul dureros... si-l uita.
Si din nou se duce in fata usii si staruie si apoi se duce la joaca...si a doua zi iar se intoarce in fata usii care ramane inchisa... Cand se intoarce peste cateva zile observa ca pe usa s-a asternut un strat de praf iar paienjenii incep sa-si tese plasa peste usa. Copilul intelege de aici ca nu mai este nimic de facut... usa va ramane inchisa pentru totdeauna. Cu sufletul intristat pleaca la ale lui si uita...
Dar cine stie daca nu cumva, intr-o zi usa se va deschide in urma lui... poate cand tatal va reusi sa faca ordine in camera.. Sau poate ca intrarea e prin alta parte... si rezervata pentru altcineva.
                                                                 * * *
Se aseamana copilasul din ilustratie cu voi? Cu mine, da...
 La fel ca si el, staruim si plangem pe langa Dumnezeu sa ne deschida o usa. Dar poate ar trebui sa ne oprim si sa ne gandim: daca El mi-ar deschide aceasta usa, mi-ar fi bine? Nu stie Tatal meu ce este cel mai bine pentru mine?
 Copilasul n-a inteles nici pana in ziua de azi de ce nu i s-a deschis usa.. Poate era mai bine pentru el sa nu uite raspunsul pe care i l-a dat tatal...chiar daca era dureros...
Si daca El ne spune "nu" , mai are rost sa staruim? Nu stiu... rasounsul il veti gasi voi. Dar de un lucru sa fiti siguri: " toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu"( Rom. 8:28)

Amintire de octombrie

Cred ca niciun anotimp nu imi este mai nesuferit ca toamna... Urasc zilele de toamna cu cerul vesnic imbufnat ca un copil caruia i-ai luat cea mai draga jucarie; cu copacii care au un dor nepotolit de a-si schimba garderoba;cu firele de iarba al caror verde viu bate acum spre un verde sters..., cu florile care acum s-au transformat in niste uscaturi..
Da...cred ca niciodata n-am sa iubesc toamna oricat ar incerca ea sa-mi arate si partile ei bune..
Cum as putea sa o iubesc? Daca ati fi aici cu mine mi-ati da dreptate...In jurul meu e un covor de frunze uscate care au cazut din stejarul la care veneam in zilele de vara. Ce mandru era de haina lui verde care ii invelea crengile si acum daca l-ati vedea i-ati plange de mila... Si cine este de vina? Draga de toamna...si mai are pretentie s-o iubesc..Nici vorba!
Saracutele frunze...acum zac moarte la pamant,pres pentru trecatori... Mai ieri erau cocotate in varful stejarului si chiar daca a-i fi vrut nu puteai sa calci niciuna in picioare pentru ca erau prea sus sa ajungi la ele.. Iar acum isi vor gasi sfarsitul intr-un cos de gunoi, stranse cu grija de maturatori.
Dar una nu va muri! N-o voi lasa eu...
M-am aplecat cu grija asupra uneia si am observat ca era proaspat uscata nu era scorojita ca celelalte... Mi-a fost mila de ea si n-am lasat-o sa impartaseasca aceeasi soarta cu celelalte frunze, ci isi va gasi locul intre paginile unei carti.
Ma intreb, ce a uscat-o: supararile, vantul indoielii si a grijilor pentru ziua de maine, teama ca stejarul n-o mai vrea pe creanga lui? Totusi cred ca nimic din toate acestea... ci i-a venit timpul sa se desprinda de stejar oricat de drag i-ar fi fost sa ramana acolo. Caci asa face stejarul nostru in fiecare an: apar muguri care cu timpul se dezvolta si devin frunze iar cand vine toamna stejarul zice "la revedere" frunzelor... apoi primavara iarasi apar muguri care la randul lor se transforma in frunze...si ciclul continua.
Ce bine si ce frumos ar fi ca atunci cand mugurele se naste pe creanga sa primeasca asiguraraea ca va ranane vesnic podoaba stejarului, dar nu...nu primeste aceasta asigurare...
Si cand mugurele devine frunza iar vantul de primavara incearca sa o intimideze, stejarul o linisteste spunandu-i ca nu-i va da drumul. Si totusi vine o zi cand ii da drumul..o zi ca aceata: o zi de toamna. Cata instabilitate in stejarul nostru..!De ce o trebui sa se imbrace cu alte frunze, de ce nu ramane vesnic verde cu frunzele pe care le are, sa nu-si mai doreaca altele?
Hm... nu e de vina el...toamna il obliga sa se dezbrace!
Daca ar fi dupa mine as opri timpul in loc ca frunzele sa nu mai cada si m-as catara in fiecare copac si i-as sopti fiecaruia sa-si pastreze podoaba sa nu alunge bietele frunze, pentru ca ele cum aud vestea ca trebuie sa se desparta de casa lor, se si usuca pe loc...
 Ei.. din pacate nu pot opri timpul si nici toamna n-o pot alunga...toate trebuie sa decurga normal... S i pana la urma m-am ales cu o amintire: frunza uscata de stejar care sta acum linistita intre filele cartii mele... o amintire uscata de toamna...

De vorba cu nisipul...

    Te-ai intrebat vreodata cum ar fi sa stai de vorba cu pamantul pe care il calci? Cata istorie poarta in el...cata durere, fericire si implinire pot fi inscrise intr-un petic de pamant.

    Eu am stat de vorba cu nisipul de sub picioarele mele... Mi-a spus atat de multe si vreau sa impartasesc si cu voi lectiile pe care le-am invatat.
Un firicel de nisip mi-a spus asa:

- Eu am purtat greutatea unui copil..ei! nu mare greutate,a fost o joaca. I-am simtit pulsul copilariei,al inocentei, al dependentei de parinti. A stat un timp la joaca si cu manutele lui a modelat un castel. Dupa ce a observat "capodopera" care a iesit din mana lui, a chicotit si a fugit la mama lui sa-i arate si ei minunea... M-am bucurat si eu impreuna cu ei. Pentru mine e o bucurie sa porti in spate un copil.

Un alt firicel de nisip, imbatranit de atatea zile mi-a spus:

-Eu am purtat asupra mea sute de studenti... Dar nu sunt amarat chiar daca sunt batran, pentru ca de la fiecare am invatat cate ceva... Un student m-a udat cu o lacrima... de la el am invatat ca atunci cand ti-e sufletul impovarat e bine sa e descarci pe umarul unui prieten, pe umarul lui Dumnezeu si de ce nu pe umarul unui firicel de nisip..

Alt student a venit intr-o zi in acest parculet unde esti si tu acum...era plin de energie si foarte fericit, molipsea pe oricine venea in contacat cu el..-de la acesta am invatat ca viata e cu adevarat frumoasa si merita traita..

Intr-o zi cand campusul era pustiu si gol, cand nu ma asteptam sa mai vina cineva, a aparut o fosta studenta care trecuse si ea prin scoala asta. Si-a asezat patura pe nisipul cald si a lasat asupra mea greutatea unei carti -de la ea am invatat ca a termina scoala nu e echivalent cu a inceta sa mai inveti. Ca viata e o scara cu trepte pe care se merita sa le urci...sa urci treapta cu treapta si sa te opresti din cand in cand pentru a invata la fiecare treapta lucruri noi...

-Si ce sa vezi draga fata,imi spuse firicelul, intr-o zi a venit la mine un student abia tarsaindu-si picioarele...era atat de suparat pentru ca tocmai se despartise de prietena lui...l-am lasat sa-si verse tot focul...De la acest student am invatat ca e mai bine sa pui capat unei relatii decat sa o continui pentru ca mai apoi suferinta va fi traita la o intensitate mai mare.

- I-am purtat pe toti in spate si inca mai traiesc. E placut sa porti poveri!

Cand tocmai ma pregateam sa plec, o pietricica vine la mine si oarecum revoltata ca i-am ignorat prezenta, imi spune:

- Hei...stai putin nu pleca! Pe mine nu ma intrebi nimic? Eu stiu mult mai mult decat confratii mei mai mici. Eu sunt pe aici inca de cand s-a facut scoala. Ia spune-mi ce vrei sa stii?-ma ademani pietricica...Cunosc totul despre toti. Sa nu imi spui ca nu esti curioasa...asa doua vorbe ca intre fete!

I-am spus ca nu ma intereseaza nimic, ca nu este nevoie sa ma impovarez cu lucruri care nu ma ajuta.S-a incruntat la mine si a dat sa plece. Am oprit-o eu de data asta:

- Stai pe aproape caci va veni o zi cand vei da marturie..atunci vei putea vorbi. In acea zi multe pietre vor prinde glas.. Insa eu sper ca ceea ce vei spune tu sa fie de bine. Si te sfatuiesc sa stergi din fisierul memoriei tale tot ce e rau si toate greselile pe care le-ai vazut la altii...

A plecat pietricica... Nu stiu ce a inteles ea din ceea ce i-am spus...dar..asa e viata, asemanatoare cu aceasta ilustratie: trecem prin scoala, prin mai multe locuri si inevitabil vom plec de acolo cu un bagaj.

Intalnim oameni care impartasesc cu noi cunostinte pe care ei le-au acumulat intr-o viata. Vom intalni alti oameni care ne vor impartasi experientele vietii lor sau sfaturi care, daca alegem sa le urmam se vor dovedi un mare castig...
Insa tu alegi ce va contine bagajul tau; pentru ca tot aici vei constata ca exista oameni cu greseli, cu slabiciuni. Esti ispitit sa te asemeni cu pietricica atotstiutoare care vroia sa ii molipseasca si pe altii cu veninul acumulat din greselile altora? Daca e asa atunci te avertizez ca vei iesi in pierdere.

Iti dau un sfat cititorule: vei ajunge cel mai bogat om daca vei alege sa treci prin viata aceasta asemenea firicelului de nisip..purtand poveri...poveri care in final se vor dovedi a fi cele mai mari binecuvantari!