Se spune ca atunci cand cade o stea, pe pamant moare un om... Cat e de adevarat, nu stiu. Ceea ce stiu e ca la nasterea unui Om, s-a nascut o stea... o stea care avea menirea sa vesteasca venirea pe lume a acestui copilas deosebit...
***
Stelele priveau uimite la steaua de langa ele. Impinse de uimire dar si de un soi de invidie, se pusera pe discutie... Li se parea ca steaua aceea e mult mai speciala ca ele, le intrecea pe toate in lumina... Una dintre stele care "fierbea" in interiorul ei, lua cuvantul:
- Va vine sa credeti? A aparut dintr-o data printre noi si uitati-va ce lumina are!Ce are ea atat de special de poarta atata lumina? Nu putea sa fie ca si noi?
- Stai soro... nu te mai supara atat!- spuse o stea care presimtea unde avea sa duca nemultumirea vecinei care stralucea la o oarecare distanta de ea. Stai mai intai sa judecam lucrurile la rece. Ce te agiti atat! Prin nemultumirea ta creezi tensiune printre noi, ne tulburi pacea celestiala... Tu nu stii ca ea vesteste nasterea Creatorului? Cel putin asa se aude printre ingeri... ca de cateva zile incoace parca cerul a coborat pe pamant. Ii vad pe ingeri atat de preocupati de misiunea lor de parca ,de acum,casa lor ar fi planeta Pamant...
- Ei da! Nu stiu cum o fi, dar eu ii dau dreptate verisoarei mele. E indreptatita sa fie nemultumita.- spuse o alta "coltata". Uitati-va la mine! Nu am eu suficienta lumina, pe mine de ce nu m-au ales? As fi vrut sa fiu eu steaua vestitoare. Sa vedeti apoi ce laudata as fii fost... Hmm... poate unii mi s-ar fi inchinat mie. A! pardon, nu am vrut sa spun asta.
- Ia stati putin!- spuse o alta care cu urechea asista la discutie, iar cu ochii analiza steaua misterioasa. Voi vedeti ce vad eu?
-Ce, ce! Nu vedem nimic. Spune-ne odata, nu ne mai tine in suspans!
- Uitati-va! nu este o stea obisnuita, de fapt, eu cred ca nu e o stea. Pare a fi altceva. Ce pacat ca nu ne putem misca din locul nostru sa o vedem mai aproape. E departe de noi iar la distanta asta e imposibil sa vedem ce este. Insa in timp ce voi vorbeati, eu am auzit-o cantand...
Si pe cand stelele priveau uimite incercand sa desluseasca misterul, niste glasuri puternice ce se armonizau perfect, izbucnira in vazduhul Universului... Voci clare rosteau cuvintele :
" Slava lui Dumnezeu in locurile preainalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui!"
Si steaua si-a continuat cantecul, apropiindu-se putin cate putin de pamantul negru si intunecat...
Stelele ramasera fara cuvinte... Se simteau rusinate acum pentru ca au dat voie ca spiritul printului intunericului, sa le rascoleasca... Cum fusese posibil sa se lase manjite de invidie cand pe pamant se anunta nasterea Creatorului lor? Ar fi cazut din bolta cereasca de rusinea ce le cuprinsese...
Cea care isi exprimase prima nemultumirea, contaminand si pe altele, spuse:
- Imi pare rau ca am indraznit sa vorbesc asa... Iar acum, manata de simtaminte mult mai curate ca cele dintai spuse:
- Ce ar fi daca am canta si noi, sa fim ecoul ingerilor... Mai stiti cuvintele?
Le stiau si nu aveau cum sa le uite... nici ele si nici cei care aveau sa auda acest cor minunat...
Atunci, cerul a rasunat inca o data de glasul ingerilor, laolalta cu miliardele de stele... A fost poate cel mai frumos si mai puternic cor, un cor pe care doar pastorilor li s-a oferit privilegiul sa-l asculte... pentru ca doar ei au avut urechi sa-l auda!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu