Intr-o seara de iarna cu fulgi
Cand pe horn alerga fumul gros,
Am iesit tulburata pe strazile lungi
Ca sa plang pentru timpul cel ros...
Ma durea inocenta pierduta
Si in sufletul gol batea vant...
Calcam rar pe zapada batuta,
Si-n urechi rasuna un colind...
Si stejarii si brazii batrani
Dojeneau abatuta-mi plimbare
Erau falnici, pe toate stapani
Numai eu ma pierdeam pe carare...
M-am oprit la rascruce de drum
Si am plans ca un prunc fara lapte;
De departe se vedea lumina unui catun
Iar lacrimile din ochi, au stralucit in noapte...
Un strain calator, ce cauta adapost
Se opri langa mine cu zambet curat
Ma privi indelung si imi spuse duios
Sa ma intorc acasa; iar El a plecat...
Nu stiam cine este Strainul
Nu parea de prin locuri vecine
Insa vocea blajina imi alinase chinul
Si am soptit incet: revino, straine...!
......................................................
Trecut-au anii... iar Strainul nostru
Mi-a devenit insotitor de drum;
Cu El in viata, eu am gasit rostul
Si tot ce-i trist se pierde... ca un fum...
Niciodata cuvintele nu se pierd... fie ca le pastram in suflet, fie ca le asternem pe o foaie, ele raman imagazinate undeva. Cuvantul are puterea sa raneasca, sa ucida, sa aline, sa dea viata... Ele sunt ca niste sageti care niciodata nu dau gres in a ajunge la tinta.Cuvantul... prin Cuvant a fost creata lumea noastra... Dumnezeu a zis si s-a facut... O cugetare inteleapta spune asa:" Manuieste cu grija cuvintele deoarece au mai multa putere decat bombele atomice." Pearl Strachan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu