Ingerul din noiembrie

Era o dupa-amiaza tarzie de noiembrie. Din cer incepuse sa cada primii fulgi de nea, o splendoare  ce prevestea intalnirea care avea sa ma faca fericita. Ma intorceam obosita de la serviciu si purtam in suflet dorinta de a vedea ceva care sa fie asemenea unei guri de aer pentru sufletul meu. Fulgii de zapada reusise sa cuibareasca bucurie in inima mea, dar pe langa bucurie, caderea lor lina, imi adusese si putina melancolie. Asa ca simteam nevoia de ceva care sa ma invioreze.
De regula, cand merg pe strada sau in mijloacele de transport in comun, ochii mei cauta dovezi ca mai exista inca oameni plini de compasiune care  isi iau timp sa se gandeasca si la altii, nu doar la ei si problemele lor. O astfel de dovada as fi vrut sa vad in acea dupa amiaza. Nu aveam de unde sa stiu ca doar peste putin timp, dorinta avea sa imi fie indeplinita.
Am urcat in metrou si m-am asezat pe primul loc liber pe care l-am vazut. In timp ce ii priveam pe cei din fata mea, la urmatoarea statie, atentia mi-a fost atrasa de glasul unei femei in varsta, care multumea pentru locul ce i se oferise. Nu cred ca voi putea sa uit vreodata chipul acela ce exprima atata bunatate, multumire si pace. Era o batranica firava cu parul alb care purta pe cap o caciula tricotata. Vestimentatia ei era alcatuita dintr-o pereche de pantaloni de velura si o geaca. Erau haine invechite dar curate si bine ingrijite. In mana ducea o punguta de la farmacie, probabil acolo erau medicamentele in care investise ultimii ei banuti. Discret, am inceput sa o analizez. Am observat un contrast izbitor intre ea si oamenii din metrou. Fetele lor exprimau ingrijorare dar chipul ei brazdat de cute, purta amprenta pacii si a unei frumuseti interioare cum rar iti este dat sa intalnesti. Am zis in sinea mea: " Uite un om care a imbatranit cu folos. Un suflet care a cules din experientele prin care a trecut, tot ce a fost constructiv." Privirea aceea calda descoperea in fata mea un suflet extraordinar. Cu siguranta trecuse prin necazuri si neajunsuri in viata ei, dar probabil ca nu se plansese niciodata. E simplu sa iti dai seama de atitudinea pe care a avut-o un om de-a lungul vietii, de modul in care a perceput tot ceea ce i s-a intamplat si atitudinea pe care a avut-o in fata evenimentelor neplacute. Si iti dai seama de asta cand ajunge la varsta senectutii, atunci cu greu se mai poate ascunde. Sunt varstnici in compania carora iti este mai mare dragul sa stai si parca simti ca te afli in preajma unor sfinti. Altii sunt toxuni, vesnic nemultumiti si incruntati. Ea era altfel, facea parte din categoria sfintilor. Bunatatea ei si felul ei de a fi, iti umpleau sufletul de respect fata de perii ei albi. Desi era poate cea mai saraca persoana din metrou, in comparatie cu ceilalti, atitudinea ei parea sa marturiseasca contrariul. Era bogata, deoarece detinea cel mai de pret dar, multumirea. As fi vrut sa ii pot oferi ceva, dar mi-am dat seama ca nimic nu ar fi valorat atat de mult cat mi-a oferit ea in acea dupa amiaza. Mi-am amintit ca tineam in mana o punga cu mandarine si am asteptat momentul sa coboare din metrou si sa i le ofer. Nu am vrut sa se simta jignita de gestul meu, pentru ca nu era cersetoare ci era un inger. Invatasem mult de la ea si nu stiam cum as putea sa ii rasplatesc. Cand am observat ca se ridica, m-am indreptat catre  ea si i-am cerut favoarea sa accepte acea punga cu mandarine. Mi-a zambit atat de frumos,mi-a multumit si a plecat.
Eu am ramas in metrou  si mi-am continuat drumul, dar inima imi era  plina de bucurie ca intalnisem un inger. Stiu ca gestul meu a fost prea mic, poate avea nevoie de bani si de mult mai mult. Dar la momentul acela atat am putut sa fac pentru ea.
Este decembrie... si cred ca ocaziile de a intalni ingeri se vor inmulti. Poate chiar maine vei intalni si tu un astfel de om. Dar ca sa il vezi trebuie sa ai ochii deschisi. Iti doresc sa intalnesti un inger care sa iti schimbe perspectiva.