Însă, câţi dintre noi ne gândim la faptul că înainte de a iubi pe cineva, trebuie să ne iubim pe noi înşine. Poate că sună un pic egoist, dar nu este aşa. Şi am să mă explic.
Majoritatea celor care pretind că iubesc, nu ştiu să se iubească pe ei înşişi. M-am gândit mult la acest lucru. Şi cu cât am adâncit acest subiect, mi-am dat seama că optica cu care privim tot ce este în jurul nostru, s-ar schimba daca am înţelege cu adevărat acest concept.
Cunosc foarte multe persoane care se neglijează pe ele însele, care nu mai au timp pentru ei şi sufletul lor şi chiar argumentează că fac asta în numele iubirii. Ei vin cu argumentul că fiinţele dragi merită tot sacrificiul. Dar oare asta înseamnă să îţi sacrifici chiar şi propria fericire? Şi dacă sacrifici propria ta fericire de dragul lor, lor ce le mai rămâne din ceea ce eşti tu? Aproape nimic... Poate doar o suflare cu multe principii dar fără poftă de viaţă.
Sunt soţii şi mame care se plâng că nu mai au timp de nimic. Ele lucrează de dimineaţă şi până seara ca să aducă un venit mai mare acasă. Şi dacă le întrebi de ce fac asta, invariabil îţi vor răspunde că o fac pentru a asigura un trai decent familiilor lor. Ele practic, sacrifică timpul pe care l-ar putea petrece cu familia pe care pretinde că o iubeşte, uitând de fapt un lucru. Că cel mai important element pentru o bună funcţionare a familie, este timpul pe care îl investeşti în relaţiile cu membrii ei. Şi să ne mai mirăm de ce statistica privind numărul de divorţuri, e în creştere? Pentru ca uităm adesea să facem din familie o prioritate. Aceste soţii ( dar este valabil şi pentru bărbaţi) în mod conştient sau nu, comit cea mai grava eroare, şi anume: să îţi faci ţie şi celorlalţi, rău, având intenţii bune. Cam aşa sună şi un proverb bine cunoscut : "Drumul către iad este pavat cu intenţii bune". Şi atunci, ce anume ne determină să transformăm ceea ce ar trebui să reprezinte un colţ de rai, într-un iad? Poate e prea dură întrebarea, însă reflectă realitatea. Eu una nu mi-aş dori sa am o familie care să pună pe primul loc orice altceva în detrimentul timpului petrecut împreună. Consider că timpul destinat familiei este sacru. Şi nu mă refer numai la a participa la activităţi recreative care să îi aducă pe părinţi şi copii laolaltă, ci mă refer la acel timp care ar trebui să existe în fiecare familie creştină, timpul preţios al rugăciunii de dimineaţa şi seara; timp în care copii ar trebui să se simtă liberi să se deschidă faţă de părinţii lor; timp în care soţul şi soţia să rămână, după ce copii au plecat la culcare, să îşi împărtăşească unul altuia planurile şi provocările de peste zi.
Dar de unde să mai aibă tata şi mama resurse pentru familie, când munca de peste zi îi extenuează? De unde să mai scoată iubire, dacă sacul este deja golit? Poate au mai rămas ceva rămăşiţe, pe care le mai primesc doar copiii... între mamă şi tată, iubirea consumându-se demult...
Neavând intenţia să închei într-o notă negativistă, voi continua prin a enumera câţiva paşi care ne ajută să înţelegem ce înseamnă să ne iubim pe noi înşine:
1) Răsfaţă-te din când în când
Aşa cum spuneam mai devreme, nu poţi iubi, dacă tu nu mai ai resurse. Nu poţi ferici pe alţii dacă tu însuţi nu eşti fericit. Aşadar, ia-ţi timp pentru tine şi fă ceva care ştii că te-ar ajuta să îţi încarci bateriile: programează-ţi o şedinţă la un salon de înfrumuseţare; mergi la un film cu colegii sau dacă se poate, cu unul dintre membrii familiei; dacă eşti băiat, ieşi la o partidă de fotbal cu prietenii; fă baie într-o cadă înspumată şi ornată cu petale de trandafiri; cumpără-ţi ceva ce îţi place mult; cumpărăţi o haină nouă,etc.
2) Zâmbeşte în mijlocul furtunii
Din propria experienţă, îmi dau seama că nu e uşor să faci ceea ce am scris mai sus. Ba chai e foarte greu să îţi păstrezi calmul în mijlocul furtunii, dar să mai şi zâmbeşti. Este ceea ce, noi cei impulsivi numim "misiune imposibila". Totuşi nu e imposibil.. mai ales dacă te gândeşti că supărarea îţi face rău ţie în primul rând, iar apoi celor dragi ţie.
3) Învaţă să crezi şi să speri
Nu te îngrijora pentru lucrurile pe care nu le ai. Şi nici nu înceta să speri că într-o zi le vei primi în dar, poate în cel mai surprinzător mod. Chiar dacă luminiţa de la capătul tunelului, nu apare, nu uita că Dumnezeu este maestru în a face cele mai plăcute cadouri :).
4) Cântă!
Nu întotdeauna ai dispoziţia necesară, însă e bine să cânţi chiar atunci! Pentru că atunci ai cea mai mare nevoie. Asta te ajută să treci peste problemele tale. Doar stai şi gândeşte-te că privighetoarea cântă în bezna nopţii, fără să îi pese dacă cineva îi ascultă cântecul sau nu. Ea face ce se pricepe cel mai bine: cântă!
5) Trăieşte ca şi când ai avea lucrurile pe care ţi le doreşti!
Trebuie să recunosc că acest pas e unul dintre cele mai dificile. Cel puţin pentru mine aşa a fost. Şi chiar pot spune că încă fac eforturi ca să mă ghidez după acest principiu. Prima dată, cred că am citit asta în cărţi. Mi s-a părut cel mai stupid lucru. E ca şi cum te-ai îmbăta cu apă rece. Mi-a fost greu să înţeleg şi mai mult decât atât, mi-a fost greu să accept. Adică, să îmi fie foame şi să îmi imaginez că am stomacul plin? Să fiu însetat şi să îmi imaginez că am băut indeajuns? Mi s-a părut fără sens. Până când acest principiu, mi-a fost reamintit de o prietenă. La început l-am respins aşa cum am făcut-o prima dată, până într-o noapte.. de curând. Eram neliniştită şi stresată, din anumite motive.. Şi mi-am imaginat că am ceea ce îmi lipsea.Şi spre surprinderea mea am constatat că principiul funcţionează! Ma liniştisem... Şi am înţeles ceva foarte important. Şi sper să nu îl trec cu vederea, prea curând..
Mi-am dat seama că nu lipsa unei persoane din viaţa noastră blochează calea spre fericire, ci noi înşine.. Nu lipsa banilor ne face să fim morocănoşi şi săraci, ci faptul că nu suntem recunoscători faţă de Dumnezeu, că nu îî mulţumim pentru ceea ce ne-a dat.. Nu lipsa iubirii ne face să fim deprimaţi, (deşi cred că a fi iubit şi a iubi te înnobilează şi face din tine un alt om) ci faptul că uităm să ne iubim pe noi înşine.
S-ar putea să ai mult de aşteptat până să primeşti răsfăţ din partea persoanei iubite. Aşa că, nu mai amâna, rasfaţă-te singur/ă. S-ar putea ca ceea ce îţi doreşti mult, să se întâmple când nu mai speri deloc, aşa că nu fii nefericit/a din cauza asta, trăieşte ca şi când ai avea tot ceea ce îţi doreşti. Nu aştepta ca fericirea să cadă dintr-o dată peste tine, ieşi tu în întâmpinarea ei. Iubeste-te pe tine însuţi în fiecare zi şi cu măsură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu